joi, 14 martie 2013

(A)normalitati (im)personale

Am fost provocat de Bogdan Vosloban la o leapsa blogosferica pe teme personale si nu numai,lepsuit la randul sau si el.Si ce si-a zis el?Numai pe mine sa cada beleaua?Sa moara si capra vecinului,in acest caz amicului.
Deci....Cine mi-s?Sunt un om ca oricare altul,nici mai bun,nici mai rau,poate ceva mai coleric decat altii,poate ceva mai impresionabil sau milos.Nu am suportat nedreptatea niciodata,eram mereu acel copil care,in scoala,le lua apararea la cei mai persecutati,de se lua invatatoarea cu mainile de cap cand vedea efectele "dreptatii" mele.Si iar ii chema pe ai mei la scoala...Si iar eram pedepsit...Si tot asa...Pana am invatat ca nedreptatea face parte din lumea in care traim si mi-am dat seama ca nu o sa pot schimba eu lumea.
Sunt lenes.Rau de tot.Da-mi carti si nu mai ies din casa.Da,mai mult ca orice imi place sa citesc.Orice,de la politiste pana la Tolkien,numai sa fie scris bine.Si sunt incapatanat.Nu m-as schimba pentru nimic in lume.Ce n-as da sa inteleaga si femeile ca nu pot schimba barbatii!Am ciudatenii si idiosincrazii ca orice om.Cu alte cuvinte,daca fiecare om are cate o pasarica,eu am un stol.Da` e stolul meu!
Sunt romantic.Ultimul?Nu cred.Inca ii mai aduc flori prietenei mele fara nici o ocazie,doar pentru ca e miercuri.Cred in dragoste la prima vedere.Nu ma omor cu gesturile romantice totusi.Imi displac petalele de trandafir,ciocolata si lumanarile.Intre 13 februarie si 8 martie ma ascund,ies pe 9 martie doar sa consum si eu alea 44 de pahare.Pai nu?Nu imi place bautura totusi si cine ma cunoaste se mira cum de un om care nu bea alcool cate un an,doi,poate sa ingereze atata cantitate deodata si sa nu aiba nimic,la cate o ocazie cand imi vine cheful sa imi fac de cap.
Sunt ipohondru.Daca vad la televizor sau pe net cate ceva despre o boala,imediat ma verific sa nu am simptomele.Si parca mereu le am.Dar urasc medicamentele.Paradoxal,nu urasc acele.Daca e nevoie sa fac vreo injectie,se mira asistentele cum de sunt asa relaxat.Oi fi vreun pic masochist,cine stie.
Cam atat despre mine.Daca mai vreti detalii dati si voi un suc si cat il sorbim la o terasa va fac pe plac!In rest numai de bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu